Sociale
Înmatricularea vehiculelor transnistrene cu numere neutre va fi prelungită până în 2022

Termenul de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului și municipiul Bender, care au atașate numere de înmatriculare neutre ar putea fi extins până la 1

Pavel
Sociale
ASP informează: Circa 3.500 de vehicule din Transnistria deja au obținut numere neutre!

Din momentul lansării activității secțiilor de înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol și din orașul Râbnița în toamna anului 2018 și până la mijlocul lunii februarie 2020, au fost eliber

Pavel
Noutăți
Ucraina, în pregătiri pentru interzicerea mașinilor cu numere separatiste transnistriene

La etapa actuală încă se poartă convorbiri între Chișinău și Kiev, cu privire la interdicția de a tranzita hotarul ucrainean, aplicată mașinilor înmatriculate în Transnistria. Până la etapa actua

Redactor AE
Sociale
Șoferii din Transnistria renunță la independență? Cererea pentru plăcuțe auto neutre a crescut după regimul de testare!

Peste 3.000 de automobile din regiunea transnistreană, sau circa trei la sută, au fost reînmatriculate. Asta, potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, înseamnă că cererea pent

Pavel
Diverse
Separatiștii interzic mașinilor cu numere moldovenești să le tranziteze ”țara”, în schimb ei pot circula liberi în Europa

Conducerea teritoriului separatist a luat o nouă decizie istorică. Aceștia vor să interzică tranzitarea teritoriului pentru mașinile din Republica Moldova. Potrivit deschide.md, începând cu data

Redactor AE
Noutăți
Culmea! Șoferii transnistreni sînt nemulțumiți că pentru a pleca peste hotare au nevoie de acte MOLDOVENEȘTI

În cadrul întrevederii de marți, 14 ianuarie, a așa-zisului ministru de externe a autoproclamatei RMN cu vicepremierul pentru Reintegrare Alexandru Flenchea a fost abordată și „problema ieșirii peste

Pavel
Noutăți
Începând cu 1 mai la intrare în Transnistria se va impune CUMPĂRAREA ASIGURĂRII OBLIGATORII din Stânga Nistrului!

Deja de doi ani în Transnistria activează sistemul de asigurare obligatorie a automobilelor RCA, iar mai nou autoritățile republicii autoproclamate au decis să aplice o astfel de abordare și pentru ce

Pavel
Noutăți
Amendă dacă nu ai semnul MD lipit pe mașină! Vezi la cine se referă mai exact

INP atenționează șoferii cu numere neutre că sunt obligați să aibă aplicat pe mașină semnul distinctiv al statului „MD”! În caz contrar riscă amendă Inspectoratul Național de Patrulare reamintește că

Pavel
Noutăți
(FOTO) INP împarte abțibilduri cu inscripția ”MD” în rândurile șoferilor cu numere neutre!

Inspectoratul Național de Patrulare anunță că din 1 septembrie 2018, mijloacele de transport din stânga Nistrului și municipiul Bender, care dispun certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe c

Pavel
Noutăți
Începând cu ziua de azi, vehiculele cu numere de înmatriculare neutre, sunt admise în traficul internațional!

De astăzi, 9 octombrie, vehiculele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care au numere de înmatriculare neutre, vor fi admise în traficul rutier internațional, anunță portalul deschide.md

Pavel
  1. 1
  2. 2